joi, 27 martie 2014

Update

Am reparat scripturile, ar trebui ca de acum incolo sa avem noi valori pe grafice. In alta ordine de idei, pentru cine n-are timp si chef sa caute pe la institutul de statistica indexul oficial de preturi, am adaugat pe grafice ultimele valori publicate.










Sursa datelor : Institutul Naţional de Statistică

miercuri, 23 ianuarie 2013

"Tu cat crezi ca or sa mai scada?"

O intrebare la moda... si de fiecare data cand o aud imi vine in minte cazul unui bubble imobiliar care nu si-a dat ultima suflare nici dupa mai mult de douazeci de ani  - cel japonez

Prin urmare urmariti acest grafic :


Asadar de scazut, pot sa scada si douazeci de ani. Depinde de cat de repede se ajunge la fundamentele economice.

joi, 20 decembrie 2012

Programul "Prima casa" va ramane doar pentru locuintele noi


....daca guvernul Ponta isi va respecta programul de guvernare recent publicat. Proiectul ar urma sa-si schimbe numele din "Prima casa" in "Noua casa".

Am extras din graficul evolutiei preturilor imobiliare din 1996-prezent momentul in care a fost introdus programul  "Prima casa". Observati ce scadere brusca pana la anuntarea programului, si ce inversare la fel de brusca a trendului  a produs anuntarea acestui program in 2009.
Odata luat piciorul de aceasta veritabila  frana a scaderii preturilor imobiliare, punctul de  oprire din scadere va fi momentul  intalnirii cu fundamentele economice. La ce nivel se vor opri?
Spre exemplu, in Anglia, in varf de bula imobiliara, raportul dintre pretul mediu al unei proprietati imobiliare si venitul mediu anual al unei persoane era 5,84. Raportul pe termen lung era 4. Calculati cat este la noi acum..





joi, 6 decembrie 2012

Trompeta INS canta din nou fals in prag de alegeri

"INS a confirmat creşterea PIB cu 0,2% în primele nouă luni, anunţată în noiembrie, evoluţie susţinută de creşterile din activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, de servicii administrative sau de suport şi imobiliare, agricultura şi scăderea exporturilor influenţând negativ PIB"(sursa

 Daca ar fi sa te iei dupa comunicatul emis de Institutul National de Statistica ai crede ca cine stie ce mare putere tehnico-stiintifica a devenit Romania, sectorul imobiliar(!) a crescut si tara sta pe roze.
Deschizand bine ochii iti dai insa seama ca duminica sunt alegeri si totul trebuie sa arate roz. Doar guvernantii nu au stat cu mainile in san ci au facut tot ce le-a stat in putinta pentru propasirea neamului romanesc. Dupa alegeri, Dumnezeu cu mila...

miercuri, 28 noiembrie 2012

Cresterea liniara e de fapt scadere neliniara


"După trei luni consecutive de scădere în care s-au înregistrat valori minime record ale preţurilor apartamentelor în mai multe din oraşele analizate, Indicele imobiliare.ro calculat la nivel naţional raportează o valoare în creştere, aproape liniară", a declarat Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro. (sursa)
Cam asta ar fi concluzia la care a ajuns domnul Adrian Erimescu, director al imobiliare.ro.
Acum cum o fi calculat mediile incat sa dea o crestere liniara ... Dumnezeu stie.
Insa statisticile pe care le realizez din 2008 (cu mici intreruperi) arata exact opusul, si anume o tendinta destul de serioasa de scadere pe toate segmentele, mai putin 4 camere unde datorita numarului mic de anunturi variatia de la o editie la alta este foarte mare si nu se poate trage o concuzie. Si evolutia nu e liniara absolut deloc... Am pus graficele in postare, atentie, sunt imagini. Graficele interactive se gasesc in paginile dedicate ce pot fi accesate din meniul de sus.

Garsoniere


2 camere


3 camere


4 camere


sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Déjà vu

Intai a iesit stirea :
Mediul economic advers a făcut ca rata creditelor neperformante din portofoliul BCR să continue să crească până la un nivel record la finele primelor 9 luni, de 25,8%, cu 5 puncte procentuale peste nivelul din urmă cu un an. (sursa)
Stiam deja ca restantele la banci tot cresc, nu am acordat prea mare importanta articolului. Insa apoi a venit bomba :
Scandal la nivel înalt în sistemul bancar. Directori și funcționari de la BRD, BCR și CEC, cercetați pentru o FRAUDĂ de 22 milioane de euro(sursa)
Dupa o zi "caracatita" incepe sa prinda contur:
"Astfel liderul grupării, Mihai Stan, a reuşit să-şi creeze un cerc relaţional extrem de important, cerc relaţional din care fac parte funcţionari cu rang înalt din cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerului Agriculturii, Senatul României, AVAS, Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, ANAF, Fondul Naţional de Garantare a Creditului Rural şi alte structuri ale statului român" (sursa)
Am o senzatie de Déjà vu...
Credit Bank. Banca Albina. Bancorex. Banca Columna. Bankcoop. Banca Religiilor. Banca Dacia Felix. Banca Romana de Scont. Banca de Investitii si Dezvoltare. Banca Turco-Romana. Nova Bank... va mai amintiti? Toate devalizate dupa scenarii mai mult sau mai putin similare de o increngatura de fosti securisti, politicieni, "afaceristi", functionari etc.

Amuzant este domnul Isarescu, cum incearca el sa ne linisteasca:
E o eroare cifra de 80% cat am inteles ca spune DIICOT ca a fost iinfiltrat in peste 80 la suta din sistemul bancar romanesc. Probabil e vorba de 0,8%. In Romania, supravegherea bancara isi face datoria (sursa).

Judecand dupa numarul bancilor devalizate sub "obladuirea" lui Isarescu, trag concluzia ca supravegherea BNR nu face nici cat o ceapa degerata. Si am presimtirea ca prejudiciul real este mult mai mare. A, si mai am o presimtire. Nimeni nu va fi gasit vinovat. Sper totusi sa ma insel...

miercuri, 11 aprilie 2012

Indicele oficial de preturi : pretul apartamentelor din Bucuresti s-a prabusit cu 20% in 2011

    Indicele de preturi calculat de catre Institutul National de Statistica pe baza preturilor reale de incheiere ale tranzactiilor imobiliare arata o prabusire de 20% a preturilor apartamentelor in Bucuresti in anul 2011.
     Intrucat statistica pe care o realizez pe baza preturilor cerute si cea oficiala exista o mare diferenta, indicele meu aratand o scadere de aprox 5-6% la pretul cerut vs -20% indicele oficial, inseamna ca intre preturile cerute acum si preturile reale de tranzactionare s-a acumulat o diferenta destul de mare. Practic pretul cerut de vanzatori s-a decuplat de pretul real de tranzactionare si probabil va urma o corectie. Asta fara a lua in calcul faptul ca in continuare preturile sunt total lipsite de fundament economic, fiind sustinute la actualele valori doar de programul "prima casa"...

Graficul arata asa :



vineri, 6 aprilie 2012

AnuntulCorect.ro

Recunosc ca si eu am patit de multe ori sa sun la numere de telefon din anunturile imobiliare si sa constat ca la capatul celalalt se afla un agent imobiliar, cu toate ca in anunt nu era specificat nimic care sa-ti indice ca suni la o agentie. Nu de putine ori am constatat ca anuntul era fals, publicat pentru a "agata" clienti. Cu toate ca era prima zi de aparitie, mi se replica (tot de catre un agent, desigur) fie "s-a dat", fie "nu mai e de actualitate" etc. Insa urma replica "dar stiti, lasati-mi numarul de telefon si va anunt eu cand mai avem ceva".
Tocmai de aceea consider ca initiativa de a crea site-ul www.anuntulcorect.ro  este bine venita, cu atat mai mult cu cat echipa care intretine site-ul o face pro bono publico.
Mai multe despre noul site site ne spune creatorul acestuia aici.

marți, 22 noiembrie 2011

989.15

Aceasta este valoarea inregistrata astazi de pretul mediu al apartamentelor cu doua camere. Este prima scadere sub 1000E/mp a pretului apartamentelor de la varful din martie 2008. Din martie 2008 nu am o cifra a pretului pe metrul patrat, dar am din iunie, cand am inceput colectarea datelor din anuntul.ro : 2007.8 euro/mp.

Se sfarseste oare toamna ... imobiliara si vine ... iarna?

vineri, 15 aprilie 2011

Ghizdeanu si prognozele

      Septembrie 2008: institutia condusa de domnul Ghizdeanu (Comisia Nationala de Prognoza)  ne anunta cu mare pompa ca in 2009 cresterea economica va fi de 6,5%. Distanta fata de realitate? Pai de la +6.5 la -7.1%  (cat a fost scaderea economica din 2009) sunt cam 13.6 procente... o nimica toata.

vineri, 25 martie 2011

Indicele oficial de preturi

Eram curios cum arata "vestitul" indice. Trebuie sa recunosc, am scotocit ceva dupa cifre prin site-ul INSSE, singura referinta la acest indice fiind intr-un comunicat de presa din iunie 2010. L-am gasit pana la urma bine ascuns in "Buletinul lunar de preturi 12/2010" dupa o cautare Google numai pe site-ul institutiei.

Data actualizarii peTwitter

Dupa fiecare actualizare va fi postat un mesaj aici : http://twitter.com/indeximobiliar indicand data si ora actualizarii statisticilor. La ora actuala ar trebui sa fie afisate doua mesaje, ultimul dintre ele cu textul : "Grafice au fost actualizate 25 Mar 2011 11:32" 
As vrea sa stiu daca postarea este vizibila si la voi pentru ca am avut surpriza sa constat ca ultimul mesaj nu aparea desi era postat.

vineri, 18 martie 2011

Evolutia preturilor apartamentelor cu doua camere din 1996 pana in prezent

       Am adus la zi graficul evolutiei preturilor apartamentelor cu doua camere din 1996 pana in prezent. Sursa datelor o reprezinta pana in 25 februarie 2010 arhiva ziarului Anuntul de la A la Z, iar de la acea data in prezent arhiva ziarului Anuntul Telefonic.

joi, 17 martie 2011

Index Imobiliar Reloaded

Nu, n-a fost vorba despre rechini sau despre baieti care cumpara bloguri suparatoare, ci pur si simplu de niste linii de program care nu se scriu singure. Asa ca

miercuri, 27 octombrie 2010

Restart

Dupa ce calculatorul mi-a fost facut knock-out de un puseu de supratensiune, placa de baza,hardul si un modul de RAM fiind "neutralizate", am reusit sa refac scriptul si baza de date folosind o varianta mai veche salvata pe un DVD. Din pacate luna septembrie si aproape toata luna octombrie au ramas neacoperite.

Gasiti aici graficele actualizate ale evolutiei preturilor apartamentalor :

Garsoniere
Apartamente cu doua camere
Apartamente cu trei camere
Apartamente cu patru camere
Chirii

miercuri, 1 septembrie 2010

Actualizare 1 septembrie 2010

Cifrele pe luna august sunt : -2.61% la pretul mediu general si -2.37% la pretul mediu pe metrul patrat.

Graficul pe ultimele 12 luni arata cam asa :


Restul statisticilor sunt pe paginile dedicate.

marți, 3 august 2010

Luna iulie relanseaza ... scaderile

Cum era si de asteptat, precaritatea situatiei economice actuale precum si masurile "anticriza" luate de "guvern" incep sa-si puna amprenta din ce in ce mai pregnant in preturile imobiliare.



Luna iulie a adus, pe langa scaderea salariilor bugetarilor cu 25% si cresterea TVA-ului la 24%, cea mai mare scadere lunara procentuala a preturilor imobiliare din ultimele 16 luni : -3.71% la pretul mediu general.



Raportat la luna iunie 2010 , evolutia pretului mediu a fost urmatoarea:

Garsoniere : -3.64%
Apartamente cu doua camere -3.07%
Apartamente cu trei camere -5.69%
Apartamente cu patru camere +1.94%

Raportat la luna iulie 2009 , evolutia pretului mediu a fost urmatoarea:

Garsoniere : -9.65%
Apartamente cu doua camere -8.16%
Apartamente cu trei camere -9.76%
Apartamente cu patru camere 13.48%

Chiriile nu fac nota discordanta, veniturile in scadere ale populatiei si cererea mica ducand preturile chiriilor la minime istorice (raportate la varful de bubble), garsonierele inchiriindu-se la un pret median de 230 euro (fata de 400E in septembrie 2008), apartamentele de doua camere la 300 euro (fata de 550 in septembrie 2008), apartamentele cu trei camere la 400 euro (fata de 750-800) iar apartamentele cu patru camere la 650 euro (fata de 1000-1200 in septembrie 2008).

Graficele detaliate la gasiti pe paginile dedicate.

marți, 29 iunie 2010

Index Imobiliar VS Indicele oficial de preturi

Cred ca ati aflat pana acum de aparitia indicelui oficial de preturi imobiliare la care Institutul National de Statistica (se face ca) lucreaza de prin 2008. Hai sa vedem cum arata indicele meu in comparatie cu indicele oficial.

Conform statisticilor mele prezentate aici , media anului 2009 a fost de 1262.85 E/mp.
Media primelor trei luni din 2010, conform acelorasi date, a fost de 1199.58 E/mp.
Diferenta: 63,28 E/mp adica scadere de 5.01%.
La pretul mediu general, scaderea a fost de  6.49% (80238.58 E medie anuala 2009, 75032.3 E medie pe primul trimestru)


Ce date ne prezinta INSSE pentru Bucuresti? Fata de anul de baza - 2009 reprezentand 100 unitati, in primul trimestru al lui 2010 preturile au reprezentat 94.3 unitati, asta insemnand o scadere de 5.7% a preturilor apartamentelor.


Asdar eu : -5.01% la pretul pe metrul patrat si -6.49% la pretul mediu general , INSSE : -5.7% .

marți, 22 iunie 2010

Index Imobiliar - 2 ani de statistici

   Totul a inceput in primavara lui 2008. Statistici care sa prezinte evolutia preturilor erau aproape inexistente . Anuntul.ro avea - si are in continuare - niste tabele cu preturi medii pe zone, insa nu prezenta decat mediile raportate la valorile calculate cu 6 si 12 luni in urma, total inutile daca voiai sa afli daca in ultima luna preturile au crescut sau scazut.
  
Primul index a fost de fapt un topic pornit pe forumul Softpedia. Cum spuneam, statisticile de pe anuntul nu-ti ofereau informatii despre evolutia recenta, asa ca am inceput sa colectez statisticile zilnice prin intermediul unui fisier Excel. Pentru a nu fi acuzat de masluirea cifrelor, am facut public fisierul pentru ca oricine sa poata verifica veridicitatea graficelor. Dupa cateva saptamani am putut avea o tendinta aproximativa a pietei imobiliare.
 
Totusi existau dubii referitoare la modalitatea in care sunt calculate mediile pe zone publicate pe site-ul anuntul.ro. Cateva saptamani de aprofundat limbajul de scripting PHP si interogarile tip SQL si pe 20 iunie 2008 am avut primele medii calculate de mine pe baza tuturor anunturilor publicate. De atunci am colectat si analizat 1,017,723 anunturi de vanzare si 622,026 anunturi de inchiriere.

Cam atat despre inceputurile Indexului Imobiliar. Nu-mi plac postarile lungi asa ca o sa inchei aici scurta istorie. Statisticile aduse la zi le gasiti pe paginile dedicate.

p.s. am cautat fara succes vechiul topic cu statistici de pe forumul Softpedia, probabil a cazut "la datorie".




vineri, 11 iunie 2010

Actualizare 6 iunie 2010

Am actualizat statisticile. Tendinta generala de scadere s-a mentinut si in luna mai fata de aprilie, pretul mediu general al unui apartament in Bucuresti scazand de la 74.204 Euro la 73.660 Euro (0,7%). Pretul mediu general pe metrul patrat a scazut de la 1180 euro/metru patrat la 1174 euro/metru patrat (0.5%).
In ceea ce priveste chiriile, trendul descendent inceput in toamna lui 2008 se mentine in continuare, pentru garsoniere spre exemplu chiria medie situandu-se undeva intre 230-240 Euro.